Scenariile avansate de PNL și PSD pentru învestitura Guvernului Ludovic Orban II

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 21-02-2020 09:23

Social-democrații și liberalii au oferit mai multe variante de lucru pentru votul de învestitură a Guvernului Ludovic Orban II, vot programat să aibă loc lunea viitoare.

Liberalii vor să pice două guverne ca să se organizeze alegeri anticipate. PSD boicotează ședința de învestitură. Dacă nu vin la ședință 233 de parlamentari, votul de învestitură nu poate avea loc și ședința trebuie reprogramată. Teoretic, votul de învestitură poate fi tergiversat la nesfârșit dacă există o majoritate în Parlament care nu vrea anticipate dar nu vrea să voteze nici guvernul propus.

Variantele PSD:

„Ludovic Orban are obligaţia clară, fermă, să vină cu majoritatea în Parlament. Are majoritatea în Parlament, merge mai departe, nu are majoritatea în Parlament..... Un guvern de învestitură trebuie să aibă un cvorum, un guvern de neînvestitură, la fel trebuie să aibă un cvorum. Dacă nu va fi cvorum la învestitură, sunt mai multe soluţii: Biroul permanent să stabilească o altă dată pentru o nouă şedinţă de învestitură a Guvernului, preşedintele poate să îl retragă pe Ludovic Orban pentru că nu poate strânge un vot majoritar, premierul demis - desemnat poate să îşi depună candidatura pentru că nu poate aduna un vot învestitură. O să vedem după decizia Curţii ce o să facă PSD. Dar, în opinia noastră, Curtea trebuie să constate acest conflict foarte clar", a declarat joi senatorul PSD Robert Cazanciuc.

Variantele PNL:

„PSD are trei variante. Tergiversarea, care este penibila, va spun sincer, pentru ei. O sa-si piarda si bruma de capital pe care o mai au. A doua varianta pe care o au este sa învestească Guvernul ei, ceea ce îi va face de râs iremediabil și evident, au varianta anticipatelor, trebuie să înțeleagă că este o procedură constituțională”, a declarat joi premierul desemnat, Ludovic Orban.