Conflict dus la extrem după o șicanare în trafic la Ploiești: Un tânăr de 37 de ani a ajuns la spital înjunghiat

Autor: Ioana Necula
Publicat: 22-02-2020 21:42

Poliţiştii din Ploieşti cercetează un conflict spontan izbucnit între doi şoferi în urma căruia unul dintre ei a fost înjunghiat. Victima a fost transportată la spital, potrivit news.ro.

”În această seară, pe strada Grindului din municipiul Ploieşti, a avut loc un conflict spontan în trafic, între doi conducători auto, în urma căruia, unul dintre aceştia a fost lovit cu un obiect tăietor-înţepător în zona hemitoracelui stâng. Victima, un bărbat în vârstă de 37 de ani, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis, sâmbătă seară, IPJ Prahova.

Citește și: Călin Popescu Tăriceanu, despre referendumul privind taxa Oxigen:Nu există o soluție perfectă

Sursa citată a prcizat că, în scurt timp, a fost identificat agresorul, un ploieştean în vârstă de 33 de ani, care la acest moment se află în custodia Poliţiei.

Totodată, autoturismul a fost găsit abandonat pe o stradă din apropiere.

Cercetările sunt în desfăşurare, urmând ca încadrarea juridică a faptei să fie făcută după stabilirea diagnosticului.