Oferta lui Victor Ponta pentru Klaus Iohannis și PNL: Suntem ca în 1977, l-aș propune premier pe Raed Arafat. N-avem criză militară să vină Ciucă

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 23-02-2020 20:07
Actualizat: 24-02-2020 06:35

Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat duminică seară, la Antena 3, că președintele Klaus Iohannis ar trebui să cheme luni dimineață la Cotroceni partidele parlamentare și să propună alt premier care să și fie votat mâine în Parlament. Ponta a spus că România nu-și permite cu amenințarea coronavirusului la ușă să pice guverne. Ponta a zis că parlamentarii Pro România nu vor participa luni la „circ” în Parlament dacă rămâne premier propus Ludovic Orban și nu are cum să-l voteze.

„Prin ce s-a intamplat in ultimele zile si in lume suntem ca in 1977, intr-o situatie la fel de dificila ca la marele cutremur, avem o criza. Mi-as dori maine sa votam un guvern, dar nu guvernul Orban. Cred ca maine dimineata ar trebui ca dl Iohannis sa ne cheme pe toti sa ne spuna ca suntem intr-o situatie de o gravitate fara precedent, este o urgenta medicala care o sa fie si economica. Ce facem cu doua milioane de romani din Italia, nu-i mai primim in Romania? Ce facem cu firmele care depind de importuri din China? Noi ce facem, picam guverne de 5 ori? Suntem ca in ultima noapte pe Atlantida, se scufunda continentul si noi ne tinem de glume? In locul lui Iohannis maine l-as propune premier pe Raed Arafat. Am auzit zvonuri cu dl Ciuca, dar nu e criza militara”, a zis Ponta.