Katherine Johnson, personajul principal din filmul Hidden Figures, a murit la vârsta de 101 ani

Autor: George Traicu
Publicat: 24-02-2020 18:22

Katherine Johnson, matematician NASA şi personaj principal în filmul „Hidden Figures”, a murit luni la vârsta de 101 ani, potrivit NBC.

Informaţia a fost confirmată de administratorul NASA.

Johnson „a fost un erou american şi moştenirea ei nu va fi uitată niciodată”, a spus Jim Bridenstine, administrator NASA, într-un mesaj publicat pe Twitter.

Katherine Johnson a fost interpretată de Taraji P. Henson în filmul „Hidden Figures” (2016), nominalizat la Oscar, despre femeile de culoare a căror muncă la NASA a fost esenţială în Cursa Spaţială. În film au mai jucat Octavia Spencer, în rolul Dorothy Vaughan, şi Janelle Monáe, în rolul inginerei Mary Jackson.

Johnson a început să lucreze la National Advisory Committee for Aeronautics în 1953, la un laborator din Virginia. Ea a făcut apoi analiza traiectoriei misiunii Freedom 7 a lui Alan Shepard din 1961, care a reprezentat primul zbor cu echipaj uman în spaţiu al americanilor. A făcut parte din Flight Research Division şi a lucrat pentru modulul lunar al Apollo.