CNA anunță un spot informativ cu privire la coronavirus

Autor: George Traicu
Publicat: 27-02-2020 16:35

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), întrunit joi într-o şedinţă extraordinară la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a aprobat difuzarea unui spot informativ prin care populaţia să fie prevenită cu privire la infecţia cu coronavirus potrivit news.ro

Potrivit CNA, spoturile vor fi difuzate din oră în oră, înaintea primului grupaj publicitar.

Campania de informare este desfăşurată de Ministerul Afacerilor Interne prin Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.

MAI a făcut solicitatea referitoare la gestionarea mediatizării noului tip de coronavirus cu scopul de a evita situaţiile în care populaţia să fie panicată din cauza unor ştiri false.