Donald Trump a numit un ales republican contestat la conducerea serviciilor naţionale de informaţii

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 29-02-2020 02:03

Preşedintele SUA Donald Trump l-a numit vineri pe congresmanul republican John Ratcliffe la conducerea serviciilor naţionale de informaţii, în timp ce în urmă cu şase luni renunţa să-i încredinţeze acestuia acest post în faţa criticilor referitoarea la lipsa lui de experienţă, relatează AFP şi Reuters.

Preşedintele a anunţat pe Twitter numirea acestui ales al Camerei Reprezentanţilor, care îi este foarte devotat, în funcţia de director al serviciilor naţionale de informaţii. "John este un om excepţional, cu un talent deosebit", a spus el

Rolul directorului serviciilor naţionale de informaţii este de a stabili priorităţile între ameninţările cu care se confruntă SUA.Toate persoanele care au ocupat acest post până în prezent au fost fie foşti diplomaţi cu experienţă în privinţa chestiunilor de securitate naţională, fie foşti militari, oficiali din Pentagon sau directori ai agenţiilor de informaţii.