Un bărbat din Gorj a fost reținut de polițiști, după ce l-a ameninţat cu cuţitul pe angajatul unei săli de jocuri electronice

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 02-03-2020 12:05

Un bărbat de 39 de ani a fost reţinut de poliţişti după ce l-a ameninţat pe angajatul unei săli de jocuri electronice cu un cuţit, au informat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Potrivit acestora, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu Cărbuneşti au reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj un bărbat de 39 de ani, din comuna Ţânţăreni, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, conform Agerpres.ro.

Citește și: Sorina Matei ARUNCĂ ÎN AER cazul Sorinei Pintea: ce document ESENȚIAL lipsește din dosarul DNA

"În timpul nopţii, când acesta se afla în incinta unei săli de jocuri electronice, de pe raza localităţii sale de domiciliu, ar fi ameninţat casierul sălii, cu un corp tăietor-înţepător, pe fondul pierderii unei sume de bani la aparatele electronice şi a faptului că se afla într-o stare avansată de ebrietate", se arată într-un comunicat postat pe site-ul IPJ Gorj.