Deputatul Angel TÎLVĂR atrage atenția că România trebuie să ducă negocieri la nivelul UE în interesul cetățenilor

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 02-03-2020 12:56

Deputatul Angel TÎLVĂR atrage atenția că „România trebuie să susțină puternic și argumentat interesele cetățenilor săi, în cadrul actualelor negocieri pentru viitorul buget al Uniunii Europene”.

„De câteva luni, România nu are un guvern care să gândească politicile economice necesare, incertitudinea blochează activitatea aparatului administrativ, Euro a atins cote istorice. Conform Raportului de țară al Comisiei Europene pe 2020, care ia în calcul datele din 2019, România se îndreaptă către procedura de deficit excesiv.

În loc să se joace de-a anticipatele, perpetuând starea de instabilitate care afectează capacitatea instituțiilor de a reacționa oportun, actuala conducere a țării ar trebui să aibă ca prioritate susținerea intereselor României în negocierile pentru viitorul buget al UE.

Componenta de fonduri europene a bugetului ar trebui să reprezinte un instrument strategic, de modernizare a infrastructurii și a sistemului administrativ. Fondurile europene ar putea fi o posibilă sursă de venit, care să mai acopere din deficit.

Citește și: Categoria de vârstă cea mai vulnerabilă în fața coronavirusului! Steriu-Cercel: 'Copiii par a fi în siguranță, cei peste 70 de ani plătesc prețul ridicat'

În contextul în care la Bruxelles se negociază viitorul buget al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, România e ocupată cu criza politică.

Or, viitorul buget multianual al Uniunii Europene vine cu reduceri de fonduri în domenii importante pentru România, cum ar fi dezvoltarea rurală, cercetarea, inovarea sau energia.

Acesta este un moment important, în care România, prin intermediul tuturor forurilor reprezentative la nivel european, să-și susțină poziția, în negocierile pentru viitorul buget al UE, pentru a nu mai pierde alte oportunități. Nu doar pentru ca românii să aibă acces la spitale moderne, orașe mai puțin poluate sau învățământ de calitate, ci și pentru o Uniune aproape de cetățeni, capabilă să ofere bunăstare și coeziune”, potrivit unei decizii a deputatului Angel TÎLVĂR.