Stare de ALERTĂ în arestul în care se află Sorina Pintea: Gardienii au luat măsuri speciale

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 02-03-2020 19:35
Actualizat: 02-03-2020 20:59

Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, arestată pentru luare de mită, se află în Arestul Poliției Capitalei, deși avocații săi au cerut ca aceasta să fie dusă la un spital pentru că starea sa de sănătate este precară.

De altfel, luni, Sorina Pintea a fost scoasă din spatele gratiilor și a fost transportată la un spital pentru consultații. Potrivit STIRIPESURSE.RO, fostul ministru stă singură în celulă și este monitorizată din oră în oră, pe de o parte, pentru a vedea starea sa de sănătate și, pe de altă parte, pentru ca Sorina Pintea să nu recurgă la vreun gest necugetat.

Citește și: După ce au golit rafturile, speriați de coronavirus, românii vor să dea marfa înapoi

Sorina Pintea a anunţat recent că a fost diagnosticată cu dermatomiozită, o boală în care agresiunea imună are loc la nivelul vaselor din învelisul conjunctiv al fasciculelor musculare.