OFICIAL - Viitorii adjuncţi ai DNA şi DIICOT, propuşi de Predoiu, avizaţi pozitiv de CSM

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 03-03-2020 16:42
Actualizat: 03-03-2020 16:43

Secţia pentru procurori a CSM anunţă că a avizat pozitiv propunerile ministrului Justiţiei pentru funcţiile de procuror-şef adjunct al DNA, procuror-şef adjunct al DIICOT şi procuror-şef al Secţiei Parchetelor Militare din cadrul PÎCCJ.

"În data de 03 martie 2020, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în urma derulării interviurilor programate, a avizat propunerile ministrului justiției de numire în funcțiile de procuror şef Secţie – Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de adjunct al procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi de adjunct al procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, astfel:

Domnul procuror Cătălin Ranco Piţu pentru funcția de procuror şef al Secției parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie – aviz pozitiv;

Doamna procuror Mădălina Scarlat pentru funcția de adjunct al procurorului şef al Direcției Naționale Anticorupție – aviz pozitiv;

Doamna procuror Oana Daniela Pâţu pentru funcția de adjunct al procurorului şef al Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – aviz pozitiv", anunţă CSM.