Marcel Ciolacu anunţă decizia: PSD va asigura cvorumul la învestirea Guvernului Cîţu

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 03-03-2020 18:04
Actualizat: 03-03-2020 18:15

Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, anunţă că parlamentarii social-democraţi vor asigura cvorumul la votul pentru învestirea Guvernului Cîţu. PSD deschide astfel drumul spre anticipate.

"Vom face ce am spus şi inainte. Vom merge la vot, vom vota împotriva Guvenului Cîţu. Vom merge în sală şi vom vota împotrivă şi vom vedea cu atenţie dacă PNL respectă deciziile CCR, dacă îşi vor vota propria propunere", a declarat Ciolacu.

Liderul PSD a declarat că, dacă Guvernul Cîţu cade în Parlament, se va lua o decizie dacă social-democraţii vor propune un premier sau nu.

Data şedinţei camerelor reunite ale Parlamentului, pentru votul de învestire a Guvernului Cîţu, nu a fost încă stabilită.