Veste NEAȘTEPTATĂ - O celebră platformă de filme pentru adulți anunță că va LANSA... un DOCUMENTAR fără limită de vârstă

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 04-03-2020 17:07

Decizie surpriză luată de o celebră platformă de filme erotice. Platforma online Pornhub, care a înregistrat 42 de miliarde de vizite anul trecut, lansează miercuri prima producţie non-porno, informează Variety.

Documentarul „Shakedown”, semnat de artista Leilah Weinraub, vorbeşte despre lesbienele şi homosexualii care frecventau cluburile de striptease din Los Angeles în urmă cu mulţi ani. El este realizat din înregistrpri video făcute de Weinraub pe parcursul a 15 ani şi priveşte senzual, dar şi cu umor această subcultură, conform News.ro.

Filmul, către care Weinraub speră să le atragă pe femei, va fi disponibil pe Pornhub gratuit în luna martie. El va fi difuzat apoi de Criterion Channel şi, din vară, va fi disponibil pe iTunes.

„Acest film face parte dintr-un angajament luat de Pornhub să susţină artele. Vrem să fim văzuţi ca o platformă pe care artiştii şi creatorii o pot folosi”, a spus Alex Klein, director de brand.

În 2019, Pornhub a înregistrat 115 milioane de vizite pe zi, 39 de miliarde de căutări unice şi 1,36 de milioane de ore de conţinut încărcat.