Polițiștii din Prahova au efectuat percheziţii la persoane bănuite de furt de unelte de construcţii şi articole de pescuit, în valoare de 14.000 de lei

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 04-03-2020 09:19

Poliţiştii au efectuat, miercuri dimineaţa, cinci percheziţii pe raza localităţilor Blejoi şi Boldeşti-Scăeni, la domiciliul unor persoane bănuite de comiterea unei infracţiuni de furt calificat, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova.

Din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea de 2 spre 3 iulie 2019, persoanele bănuite ar fi pătruns prin efracţie într-un imobil situat în comuna Păuleşti, de unde ar fi sustras mai multe unelte folosite în construcţii şi articole pentru pescuit. Prejudiciul în cauză se ridică la 14.000 de lei, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: SURSE - PNL intră în formație de luptă: lista miniștrilor vehiculați pentru CJ și reședințele de județ

"De la locaţiile vizate au fost ridicate mai multe bunuri susceptibile a proveni din activitatea infracţională, precum telefoane mobile şi unelte folosite în construcţii. Patru persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri", au precizat reprezentanţii IPJ Prahova.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din IGPR. În activităţi au fost integraţi şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile "Matei Basarab" Ploieşti.