Un tânăr din Alba, aflat sub control judiciar, a fost arestat după ce a ameninţat cu moartea personalul medical

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 06-03-2020 14:20

Un tânăr din Roşia Montană, care ar fi ameninţat cu moartea personalul medical din cadrul spitalului din oraşul Abrud, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unei decizii a Judecătoriei Câmpeni, bărbatul aflându-se la momentul în care a provocat scandal sub măsura preventivă a controlului judiciar.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba a informat, vineri, că bărbatul de 32 de ani, din comuna Roşia Montană, reţinut pentru ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni şi, ulterior, în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Câmpeni, care a dispus cercetarea acestuia în stare de arest preventiv, conform Agerpres.ro.

Citește și: SRI a început căutările: Distribuiți dacă bănuiți pe cineva

Pe numele tânărului a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

În sarcina acestuia s-a reţinut faptul că, în după-amiaza zilei de luni, ar fi pătruns, fără drept, în spitalul din Abrud, unde ar fi ameninţat, cu moartea, personalul medical şi ar fi provocat scandal. Bărbatul nu este la prima faptă de acest fel. El a mai fost reţinut pentru fapte de ameninţare şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, iar, în momentul în care a provocat scandalul din spital, se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar, au menţionat reprezentanţii IPJ Alba.