Antrenorul Barcelonei, Quique Setien, a primit o nouă veste proastă: Mijlocaşul Arthur Melo s-a accidentat

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 06-03-2020 16:19
Actualizat: 06-03-2020 16:28

Antrenorul Barcelonei, Quique Setien, a primit o nouă este proastă: un alt jucător s-a accidentat. Mijlocaşul brazilian Arthur Melo a lipsit de la antrenamentele echipei din cauza unei dureri simţite la glezna dreaptă, accidentare pe care a suferit-o încă de joia trecută, anunță MEDIAFAX.

Arthur Melo nu se află în lotul convocat de Quique Setien pentru meciul de sâmbătă cu Real Sociedad de pe Camp Nou, iar absenţa lui de la antrenamentele Barcelonei s-ar putea să se prelungească şi în săptămâna următoare.

Vezi si: VIDEO Râzi cu lacrimi! Ariel Chiș, locul 2 pe lista candidaților USR la Consiliul General al Capitalei, se prezintă ca 'Mica Sirenă, cam oligofrenă' .

„Arthur Melo are o leziune la glezna dreaptă. Jucătorul efectuează acum un tratament cu factori de creştere cu echipa doctorului Ramon Cugat. Va lipsi şi în funcţie de evoluţia lui vom vedea când va fi apt de joc”, se arată într-un comunicat al clubului, potrivit sport.es.

Şi antrenorul Quique Setien a anunţat lipsa lui Arthur Melo, în cadrul unei conferinţe de presă.

„Are nişte dureri, dar a început tratamentul. Adevărul este că nu se ştie cât timp va fi indisponibil. Trebuie să îi vedem evoluţia recuperării”, a spus Quique Setien. Barcelona - Real Sociedad se joacă sâmbătă, de la ora 19.30.

Citeşte şi: ALERTĂ! Sorina Pintea SE TRATEAZĂ în LIBERTATE sub CONTROL JUDICIAR - CAB a admis contestaţia ei faţă de mandatul de arestare preventivă