DNA STĂ cu ochii pe coronavirus - Și-a ALERTAT angajații să sporească măsurile de igienă și să se autoizoleze dacă vin din zone 'periculoase'

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 09-03-2020 15:56

Procurorul șef al DNA Crin Bologa spune că stă cu grijă când vine vorba de riscul infestării cu coronavirus, astfel că a emis o circulară la nivelul DNA pentru a atrage atenția tuturor angajaților cu privire la măsurile sporite de igienizaredar și ce au de făcut în eventualitatea în care vreun angajat ar putea fi infestat.

„Chiar din prima săptămână cum am ajuns am dat o circulară. Nu există coronavirus în DNA. Sperăm nici să nu existe.

Toți angajații sunt responsabili, dacă au fost plecați în zone de risc  se autoizolează.

Am informat că cine se regăsește în astfel de situații sa ia măsurile de prevenție.

Într-o vineri sau sâmbătă, când nu era nimeni, am luat măsuri de curățenie în toată instituția, s-a pulverizat pe aici”, a explicat magistratul Bologa.