Harvey Weinstein, rănit în închisoare. Avocații cer o pedeapsă mai blândă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 10-03-2020 07:24

Avocații lui Harvey Weinstein au cerut clemență din partea judecătorului din New York, invocând numeroasele afecțiuni medicale suferite, precum și actele caritabile săvârșite de către acesta în trecut. Mogulul s-ar fi rănit în închisoare duminică, în urma unei căzături, potrivit CNN, scrie Mediafax.

Harvey Weinstein ar fi căzut duminică dimineață, în timp ce se afla la închisoarea Rikers Island, a declarat purtătorul său de cuvânt, Juda Englemayer, pentru CNN. Acesta a povestit că Weinstein a acuzat o stare de amețeală înainte de căzătură. „Spune mai mereu că simte palpitații și trăiește cu teama unei comoții, deși nu a fost diagnosticat oficial”, a adăugat Englemayer.

În urmă cu două săptămâni, Weinstein a ajuns la spital, după ce producătorul de film găsit vinovat pentru viol şi agresiune sexuală a reclamat dureri în piept şi presiune arterială crescută. Avocaţii săi au solicitat să fie internat la infirmeria închisorii Rikers, iar mogulul ar fi suferit o intervenție medicală înainte de a ajunge acolo.

Problemele de sănătate au fost invocate și de avocații săi, care speră să obțină astfel o pedeapsă mai blândă. Producătorul în vârstă de 57 de ani a fost găsit vinovat pentru viol şi agresiune sexuală de un juriu din New York, după cinci zile de deliberări, și riscă până la 25 de ani de închisoare.

Harvey Weinstein va afla sentinţa pe 11 martie.