Bursa de Valori de la Bucureşti a deschis sesiunea de tranzacționare cu o creştere de peste 2% pe toţi indicii

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 10-03-2020 10:44

Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB) a deschis, marți, sesiunea de tranzacționare cu o creştere de peste 2% pe toţi indicii, după scăderile pronunţate de ieri, potrivit Mediafax.

Evoluţia de la Bucureşti este în tendinţă cu mersul burselor asiatice şi europene, care au crescut marți, după şocul de luni, declanşat de conflictul dintre Arabia Saudită şi Rusia pe tema prețurilor la petrol. Ministrul rus al energiei Alexander Novak a fost citat luni de Reuters spunând că sectorul petrolier din Rusia va rămâne competitiv şi îşi va păstra cota de piaţă, în ciuda scăderii preţului ţiţeiului.

Toţi cei nouă indici ai BVB au înregistrat creşteri de peste 2%. La mai puţin de o oră de la deschidere, indicele principal BET se tranzacţiona în creştere cu 2,7%, în preajma pragului psihologic de 9.000 de puncte.

Citește și: S-A AFLAT - Care e cocktailul de medicamente cu care s-au VINDECAT mai mulți bolnavi de coronavirus

Pieţele de capital din Europa au înregistrat marți creșteri cuprinse între 1-2%, în timp ce bursele asiatice au evoluat de asemenea pozitiv, cu indicele chinez de la Shanghai în creştere cu 1,82%.

Contractele futures pe indicele de referinţă american S&P 500 se tranzacţionau în creştere cu 3%, indicând o evoluție bună a indicilor şi la Wall Street.

Luni, indicii bursieri din Europa au încheiat ziua la cel mai redus nivel din ultimele opt luni, iar indicii de pe Wall Street au înregistrat cea mai pronunţată scădere zilnică de la criza financiară din 2008 încoace.