Întâlnirea România – Italia din Fed Cup, amânată din cauza Covid-19. ITF a amânat toate meciurile din aprilie

Autor: George Traicu
Publicat: 11-03-2020 18:24

Preşedintele Federaţiei Internaţionale de Tenis, David Haggerty, a anunţat că în contextul epidemiei de Covid-19 s-a luat decizia de a se amâna atât turneul final al Fed Cup, programat în perioada 14-19 aprilie la Budapesta, cât şi întâlnirile din play-off-ul Fed Cup, din 17 şi 18 aprilie potrivit news.ro.

În 17 şi 18 aprilie, echipa de Fed Cup a României urma să întâlnească Italia, la Cluj-Napoca, în play-off-ul Grupei Mondiale.

“Suntem extrem de dezamăgiţi că a trebuit să luăm această decizie, dar nu vom risca sănătatea sportivilor, căpitanilor, stafurilor şi spectatorilor. Ameninţarea Covid-19 este una serioasă şi trebuie să acţionăm responsabil ca federaţie şi ca oameni. Situaţia este dincolo de sport”, a declarat David Haggerty.

Forul internaţional va anunţa “în timp util” noile date pentru turnul final şi pentru confruntările din play-off, a precizat Haggerty.