Federația Sindicatelor Libere din Învățământ: 'Profesorii să nu mai fie chemați la școală'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 12-03-2020 11:06

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere măsuri urgente din partea Ministerul Educației și Cercetării: să oblige inspectoratele și directorii să nu mai cheme angajații din învățământ la lucru, potrivit Mediafax.

Sindicaliștii din educație consideră că avea de-a face cu o situație de urgență națională, iar populația trebuie protejată.

România ÎNCHIDE șapte puncte de trecere a frontierei, de joi dimineața

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ consideră că protejarea oamenilor în fața COVID – 19, prin toate măsurile care pot fi dispuse, este indiscutabil obligatorie! Federația noastră solicită Ministerului Educației și Cercetării să dispună de urgență inspectorilor și directorilor să nu mai cheme angajații la lucru! În mai multe județe ale țării, directorii pun în pericol sănătatea personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic prin chemarea acestora în unitățile de învățământ”, spune sindicatul.

Toate școlile trebuie să fie dezinfectate în această perioadă, iar angajații trebuie să stea acasă, adaugă sindicaliștii.

Chemând profesorii la serviciu, se încalcă drepturile constituționale ale acestora „prin impunerea forțată a prezenței”: „Sunt mii de persoane angajate în învățământ, din întreaga țară, care sunt puse în pericol în acest moment, dar care pot pune în pericol și familiile acestora. Deplasările în perioade de alertă crescută trebuie limitate”, se arată în comunicat.