Mike Pence: 'Americanii reveniţi din Europa vor fi plasaţi în carantină'

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 12-03-2020 16:40

Autorităţile de la Washington le vor solicita cetăţenilor americani ce revin din Europa să rămână în carantină 14 zile pentru a preveni răspândirea coronavirusului în SUA, a anunţat joi vice-preşedintele Mike Pence, transmite AFP.

Decizia survine după anunţul preşedintelui Donald Trump de a interzice timp de 30 de zile accesul în SUA pentru străinii care au călătorit recent în Europa, conform Agerpres.ro.

''Americanii care revin în ţară vor fi direcţionaţi către 13 aeroporturi diferite. Ei vor fi controlaţi, apoi vom solicita fiecărui american şi rezident permanent care revine în SUA să rămână în carantină timp de 14 zile'', a precizat Pence într-o declaraţie acordată postului CNN.

El a descris decizia lui Trump privind interdicţia accesului europenilor pe teritoriul american drept un ''pas istoric'', care se justifică prin faptul că ''epicentrul coronavirusului s-a deplasat dinspre China şi Coreea de Sud către Europa''.

În anunţul deciziei sale, Trump a argumentat că Uniunea Europeană nu a fost capabilă să ia măsurile adecvate împotriva epidemiei provocate de coronavirusul SARS-CoV-2. Conform unui bilanţ provizoriu întocmit miercuri după-amiază, 22.307 de persoane au fost diagnosticate cu Covid-19 în Europa, dintre care 930 au decedat.

Hotărârea preşedintelui american a provocat panică în rândul călătorilor care încearcă acum să prindă ultimele zboruri către SUA înainte ca măsura să intre în vigoare vineri la miezul nopţii, ora Washingtonului (sâmbătă, 04:00 GMT), remarcă Reuters.

Ea se va aplica oricărei persoane care a călătorit în Spaţiul Schengen în ultimele 14 zile înainte de sosirea lor prevăzută în SUA, cu excepţia americanilor şi a locuitorilor cu rezidenţă permanentă.