Procesul împotriva bărbatului acuzat de uciderea jurnalistului Jan Kuciak a fost suspendat, din cauza coronavirusului

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 12-03-2020 21:27

Justiţia a fost lovită la rândul său de coronavirus, în condiţiile în care procesul bărbatului acuzat de uciderea jurnalistului slovac de investigaţie Jan Kuciak şi a logodnicei acestuia a fost suspendat, în cadrul măsurilor menite să prevină propagarea coronavirusului, informează joi dpa.

Procesul lui Miroslav M., care a recunoscut că l-a ucis pe Kuciak şi pe logodnica acestuia Martina Kusnirova, era urmărit cu atenţie de mass-media internaţională de la începutul lui, mai devreme anul acesta, potrivit Agerpres.ro.

În ianuarie, sute de jurnalişti s-au înghesuit la tribunal în încercarea de a obţine un loc în faţă la acest proces. Însă coronavirusul a suspendat procesul.

Citește și: Traian Băsescu atrage atenția: Ne-am trezit cam târziu!

Procedurile juridice vor fi suspendate până cel puţin la sfârşitul lui martie, a anunţat într-un comunicat tribunalul special pentru crimă organizată din Pezinok, lângă Bratislava.

Decizia a survenit după ce guvernul slovac a anulat un mare număr de reuniuni şi evenimente, în încercarea de a stăvili răspândirea coronavirusului, a precizat tribunalul.

Omul de afaceri slovac Marian Kocner, judecat pentru comandarea crimei din februarie 2018, ar fi mituit în mod sistematic ani la rând mai mulţi magistraţi, cu mult timp încă înainte de asasinarea lui Kuciak.

Citește și: Ce rușine! În plină criză pe coronavirus, Guvernul PNL, proiect de ordin pentru uciderea a peste 14.000 de femele și pui de căprioare

Kuciak relatase în detaliu despre afacerile lui Kocner, dar şi despre alte cazuri de corupţie. Asasinarea sa şi a logodnicei sale în 2018, în casa loc din satul Velka Maca, a provocat ample manifestaţii de stradă care l-au împins la demisie pe premierul de la acea vreme, Robert Fico, politicianul dominant în Slovacia de peste un deceniu.

Slovacia a anunţat joi închiderea frontierelor sale pentru toţi cetăţenii străini, cu excepţia polonezilor, pentru a combaterea răspândirea noului coronavirus, precum şi închiderea tuturor aeroporturilor internaţionale, a şcolilor, a instituţiilor culturale şi de agrement.

Până în prezent Slovacia a înregistrat 16 cazuri de contaminare cu noul coronavirus.