Ce se poate întâmpla dacă Orban a luat COVID-19 și i-a dat și lui Iohannis

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 13-03-2020 12:47
Actualizat: 13-03-2020 12:49

Senatorul PNL Vergil Chițac a fost depistat pozitiv de coronavirus. El a fost anterior la o ședința centrală PNL unde s-a întâlnit cu premierul Ludovic Orban, mai mulți miniștri și parlamentari PNL. Ulterior, premierul s-a întâlnit de cel puțin două ori cu președintele Klaus Iohannis. Șeful PNL a anunțat vineri că intră în izolare la Vila Lac 1 și că toți cei prezenți la ședința PNL vor fi testați de coronavirus.

În cazul în care Ludovic Orban a luat coronavirus și nu și-ar mai putea exercita atribuțiile temporar, legea prevede:

  • „Dacă prim-ministrul se află în una dintre situațiile de încetare a funcției de membru al Guvernului, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României desemnează un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor încetează dacă prim-ministrul își reia activitatea în Guvern în cel mult 45 de zile”.

Dacă Orban are virusul, i l-a dat și lui Iohannis și șeful statului nu-și poate exercita temporar atribuțiile, Constituția spune că:

  • „Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor”. În prezent Senatul nu are președinte plin și este condus interimar de Titus Corlățean (PSD). Președintele Camerei Deputaților este Marcel Ciolacu (PSD). Nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale următoarele prerogative: nu pot fi adresate Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale naţiunii, nu se poate dizolva Parlamentul, nu poate declanșa referendum.