Din cauza coronavirsului, piețele globale sunt în cădere liberă, companiile aeriene înregistrează deja pierderi de miliarde de dolari și țări întregi sunt în carantină. Răspândirea coronaviruslui a crescut deja prețurile unor consumabile medicale și ale unor medicamente, pe măsură ce producția se luptă să satisfacă cererea, cum sunt prețurile măștilor de protecție, care, după cum am văzut cu toții, au crescut de 5-10 ori de la sfârșitul lui ianuarie. Unele guverne au luat măsuri extreme, măsuri care pun în pericol infinit de mult mai mulți oameni decât coronavirusul, cum ar fi interzicerea exporturilor de medicamente, care pe măsură ce virusul se răspândește, este adoptată de mai multe state, în speranța de a securiza stocurile necesare populației pe perioada crizei și de a menține prețurile stabile. În realitate, restricționarea activității exportatorilor va reduce furnizarea globală de medicamente iar izolarea de restul statelor (statelor membre în cazul UE), va duce la un efect multiplicat în ce privește creșterea prețurilor medicamentelor. Prețurile vor fi mult mai mari decât trebuie să fie iar stocurile disponibile de medicamente nu vor fi distribuite nici eficient, nici echitabil. Ne confruntăm cu proverbialul caz al leacurilor care sunt mai grave decât boala.
Toată lumea acționează în cazul acestui nou coronavirus din China, precum acesta ar fi „ciuma neagră” a secolului XXI. Când de fapt ne-am mai confruntat și până acum cu pandemiile, fără a exista însă acest sens al panicii. Au existat Sars, Zika și Mers, cel mai periculos dintre toate, cu cea mai mare mortalitate, fiind virusul ce a declanșat gripa porcină, în 2009. Rata mortalității Covid-19 nu a fost evaluată cu precizie încă, fiind estimată deocamdată la 1%. Din experiențele anterioare, se știe totuși cum trebuie abordat acest fel de lucruri. Ca urmare a celorlalte pandemii recente, lumea a supraviețuit, există protocoale de prevenire și tratament, care ar trebui să ne ajute să trecem prin acest moment. Cu toate acestea, panica ce a cuprins lumea în fața coronavirusului, depășește cu mult situațiile precedente.
În absența vaccinului sau a medicamentelor pentru tratarea coronaviruslui, intervențiile non-farmaceutice, comunitare, devin cea mai importantă strategie de răspuns și singurele care pot reduce impactul bolii.
Acestea sunt acțiuni, în afară de vaccinare și administrarea de medicamente, pe care oamenii și comunitățile le pot întreprinde pentru a ajuta la încetinirea răspândirii bolilor precum gripa pandemică. Deoarece un virus gripal pandemic este nou, populația umană are o imunitate redusă sau nu. Acest lucru permite virusului să se răspândească rapid de la o persoană la alta în întreaga lume. De aceea, aceste strategii de atenuare a răspândirii virale sunt cele mai bune metode de combatere a gripei pandemice atunci când vaccinurile nu sunt încă disponibile. Acest tip de măsuri au fost deja implementate la nivel european, inclusiv de România.
Așa cum suntem cu toții informați, acțiunile guvernamentale și ale specialiștilor din domeniul medical sunt orientate către prevenția și tratarea infecției cu SARS-COV-2, în special după declanșarea de către OMS, în 11 martie, a pandemiei. Dar iată, că și în situația actuală, pe un fond general de panică al populației din România, generată de numărul de decese din China, Italia, Coreea de Sud, Iran (țările care au reprezentat 90% din totalul cazurilor raportate global), de răspândirea rapidă a virusului, de problema diasporei, de zvonistica virală pe canalele de socializare și de exacerbarea mediatică pentru rating, situație în care atenția publică este orientată, în mod natural, pe știrile aferente pandemiei și a măsurilor luate de guvern pentru protecția noastră, a tuturor, anumite măsuri guvernamentale par justificate sau trec neobservate de omul de rând, preocupat de supraviețuire, mai mult decât de impactul real economic și asupra sănătății publice al unor măsuri luate acum.
Pe lângă adoptarea strategiilor non-farmaceutice de intervenție, făcute cunoscute publicului larg prin campaniile mediatizate ale guvernului, instituțiilor și organismelor subordonate, una dintre măsurile luate în acest sens, a cărei necesitate și utilitate o analizăm, a fost eliminarea riscului crescut de discontinuitate în aprovizionarea cu medicamente esențiale pentru a asigura prevenția și tratarea infecției cu SARS-COV-2, prin interzicerea distribuției în afara României a tuturor medicamentelor rambursate.
Întrebarea care rezultă în mod logic este, de ce ar exista un risc de discontinuitate al unor medicamente pentru prevenția și tratarea infecției cu SARS-COV-2, dacă aceste medicamente și vaccin nu au trecut nici măcar de stadiul studiilor de siguranță și eficacitate, cu atât mai puțin să fie comercializate. De ce medicamentele OTC (fără prescripție medicală) nu au fost restricționate la export deși sunt esențiale pentru tratarea simptomatică a coronovirozei și lipsesc din farmacii cu precădere. De ce medicamentele fabricate în România se pt exporta deși riscul lipsei acestora prin export ar afecta grav sănătatea publică, mai ales in eventualitatea implementării unei măsuri similare de blocare a exportului de medicamente de către statele membre. Și de ce sistemele electronice de raportare, a stocurilor naționale și a exporturilor din România, sisteme în care au fost investite sume uriașe încă din 2016, nu au rezolvat niciodată situațiile pentru care au fost create, acelea de lipsă a medicamentelor și nici în această situație nu servesc acestui scop, de a identifica acele medicamente care întradevăr au risc de discontinuitate din cauza condițiilor create de coronavirus, ca de ex. închiderea unor facilități de producție sau limitarea exportului din Asia a unor ingrediente active.
În ultimii ani și până la declanșarea epidemiei/pandemiei cu noul coronavirus, discontinuitățile temporare sau permanente ale unor medicamente afectau o mare parte a populației globale iar discuțiile referitoare la această problemă ajunseseră la cele mai înalte niveluri politice, atât în UE la nivel de Bruxelles, respectiv Comisie Europeană cât și la nivelul administrației americane. Motivele principale erau cunoscute și larg mediatizate: motive de producție, prețuri excesive ale medicamentelor inovative, cote de aprovizionare, dependența de China și India (Asia în general) în ce privește producția de ingrediente active, penetrarea scăzută a genericelor și biosimilarelor, ca variante mai ieftine care să faciliteze un acces mai ridicat și echitabil al pacienților la medicamente, corupția de la nivelul departamentelor naționale de evaluare a noilor tehnologii etc. În România însă, în cazul lipsurilor, dezbaterile publice erau orientate spre prețuri mici, taxa clawback și exportul paralel iar măsurile guvernelor precedente au fost aproape exclusiv orientate spre interzicerea distribuției paralele (export și import paralel). Aceasta deoarece, paradigma „paralelului” și prin urmarea eliminarea acestuia, în cele mai multe cazuri, contribuia la câștigarea de capital politic.
Distribuția paralelă este parte integrantă a unui lanț de distribuție european stabilit cu 40 de ani în urmă. Cu toate provocările și acuzele, de cele mai multe ori nejustificate (cazuri inițiate de Big Pharma împotriva distribuitorilor paraleli, pe motive de drepturi de marcă sau competiție, rezolvate de CE și Curtea de Justiție EU în favoarea distribuitorilor), distribuția paralelă a respectat toate normele de reglementare europene și naționale, a adus beneficii economice uriașe bugetelor statelor membre UE, a asigurat accesul tuturor pacienților europeni la medicamente, la prețuri mai mici, a asigurat piețele naționale în cazuri de discontinuități ale medicamentelor din motive generate de producătorii acestora și nu în ultimul rând, a creat o competiție a prețurilor excesive practicate de industria farmaceutică. Cifra totală de afaceri a importatorilor paraleli este de 5,5 miliarde Euro față de o valoare totală a pieței farmaceutice de 220 miliarde Euro. În România cifra este de 250-300 milioane Euro, dintr-un total exporturi produse farmaceutice și medicale, în UE și în afara UE de 750 milioane Euro.
În condițiile în care Comisia Europeană face apeluri la solidaritate între statele membre și la adoptarea unor măsuri care să fie în raport cu prevenția și tratarea SARS-COVID-2, cu scopul protejării sănătății publice, România este primul stat membru UE care restricționează exportul, nu numai al materialelor sanitare și dispozitivelor medicale care au legătură cu infecția cu coronavirus, al căror necesar este întradevăr crescut și al căror export interzis este perfect justificat, ca și în cazul altor state membre, dar al TUTUROR medicamentelor rambursate din România. În ce măsură este această măsură necesară prevenirii și tratării infecției cu Covid-19 este discutabil. Așa însă cum chiar chinezii zic, orice criză poate fi definită în doua sensuri: ca pericol și ca oportunitate. Cu alte cuvnite trebuie să conștientizăm cu toții pericolul și să identificăm oportunitățile. Răspunsul la dilema generată de această măsură, respectiv dacă este doar o oportunitate pe care cei pe care distribuția paralelă îi concura până la declanșarea coronovirozei au folosit-o în scopuri exclusiv financiare, sau o măsură întradevăr justificată de condițiile generate de acest nou coronavirus, îl vom afla probabil când va fi prea târziu pentru asigurarea sănătății publice pe termen scurt, mediu și lung și prea târziu pentru distribuitorii paraleli din Europa. În perioade de criză, o dată cu șocul, amenințarea și nesiguranța, apar și schimbări radicale economice; unii sunt învingători iar alții nu știu dacă vor supraviețui.
Mass-media ar trebui să înceteze sensibilizarea poveștii în scopuri de evaluare a situației și să ofere oamenilor de știință un microfon mai mare pentru a liniști publicul că nu este vorba de „ciuma neagră” și, chiar dacă ar fi așa, lumea este atât de bine pregătită pentru a face față crizei, încât o să treacă și prin asta