Deputatul PSD de Giurgiu, Cristina-Elena Dinu: 'PSD, demonstrație de responsabilitate pentru români'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 16-03-2020 14:54

Deputatul PSD Giurgiu, Cristina-Elena Dinu, a aprecizat că în vremuri normale, guvernul Orban nu ar fi primit NICIUN VOT de la PSD, cu atât mai mult după ce liberalii au pus în pericol, într-un mod cinic și premeditat, siguranța și sănătatea oamenilor pentru singurul lor proiect de țară: alegerile anticipate.

„Specialiștii responsabili cu implementarea măsurilor anti-criză, singurii care fac ceva vizibil zilele acestea, ne-au avertizat însă că situația va fi mai grea cu fiecare zi care trece. Cel mai probabil, peste câteva zile, și Parlamentul va fi în incapacitate de a se întruni.

În aceste condiții, am evitat o posibilă stare de fapt, foarte probabilă, în care guvernul ar fi fost în continuare cu puteri reduse, iar Parlamentul imposibil de a se reuni! România nu ar fi putut acționa eficient fără legislație, fără posibilitatea de a da ordonanțe de urgență, care, de această dată, chiar sunt urgente și se impun. De aceea, aveam nevoie de un guvern cu puteri depline, un guvern funcțional, iar astfel se explică votul meu și al colegilor mei din PSD.

Cel mai probabil însă, liberalii nu vor fi capabili să gestioneze criza cu care ne confruntăm, însa autoritățile direct implicate în gestionarea crizei de sănătate (medici, Grupul tehnico-științific, poliție, autorități locale) aveau nevoie de un sistem funcțional, capabil să răspundă rapid necesităților de zi cu zi”, se arată într-un comunicat de presă al deputatului PSD.

Citește și: ULTIMA ORĂ A fost produs PRIMUL VACCIN împotriva coronavirusului

Deputatul PSD Giurgiu, Cristina-Elena Dinu, a adăugat că social-democrații nu le-au dat un CEC în alb liberalilor, întrucât nu au votat un program de guvernare al PNL.

„Acesta este și motivul pentru care mulți dintre miniștri au primit aviz negativ. Costache și Cîțu cu siguranță nu aveau ce căuta în acest guvern! Am votat însă pentru ca Romania să aibă un guvern cu puteri depline, care să acționeze pentru salvarea românilor și limitarea efectelor negative ale epidemiei de coronavirus.

Nu am putut să le răspundem cu aceeași monedă a iresponsabilității lor! Românii au nevoie de responsabilitate, iar PSD a ales, ca întotdeauna, responsabilitatea și grija față de oameni, chiar în detrimentul propriei imagini”, potrivit sursei citate.