ALERTĂ de gradul zero în Italia: Peste 8% din bolnavii de COVID-19 sunt cadre medicale

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 18-03-2020 19:45
Actualizat: 18-03-2020 19:50

Circa 8,3% dintre persoanele infectate cu coronavirus în Italia sunt cadre medicale, procent dublu faţă de cel înregistrat în China, arată un studiu al fundaţiei Gimbe realizat pe baza datelor Institutului Superior de Sănătate din Italia, consemnează miercuri agenţia EFE. Preşedintele Federaţiei naţionale a medicilor italieni, Filippo Anelli, a cerut să fie testate pentru coronavirus toate cadrele medicale, întrucât ''medicii asimptomatici, dar pozitivi fără să ştie, reprezintă un risc enorm pentru spitale''.

În total 2.629 de medici, infirmieri şi alte cadre medicale au avut rezultat pozitiv la testul pentru coronavirusul SARS-CoV-2, conform datelor actualizate marţi, când bilanţul arăta în Italia 31.506 de îmbolnăviri de COVID-19, printre care 2.503 persoane decedate şi 2.941 vindecate.

Informaţia privind numărul infectărilor în rândul cadrelor medicale italiene apare într-un moment în care acestea din urmă critică insuficienţa materialelor sanitare de protecţie, precum măşti, combinezoane sau mănuşi, în pofida unor iniţiative cum a fost cea a Chinei, care a trimis în Italia 30 de tone de astfel de materiale.

Vezi si: Franţa instituie izolarea generală la domiciliu .