Poliţia Capitalei: Cartuşe şi un proiectil, găsite într-o cutie la o firmă de curierat

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 19-03-2020 21:10
Actualizat: 19-03-2020 22:13

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Poliţiei Capitalei au ridicat de la o firmă de curierat o cutie care conţinea mai multe cartuşe, tuburi cartuş şi un proiectil, muniţia fiind expediată într-un container de un cetăţean străin prin Portul Constanţa.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, poliţiştii s-au deplasat miercuri la sediul unei societăţi comerciale specializate în activităţi de curierat în vederea efectuării unor verificări specifice, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Angajații de la Ford intră în șomaj tehnic: peste 6000 de oameni vor primi salarii mai mici

Ei au identificat la sediul firmei o cutie din carton în interiorul căreia au fost găsite mai multe cartuşe, tuburi cartuş şi un proiectil, administratorul societăţii afirmând că bunurile au fost găsite în interiorul unui container din incinta societăţii, care aparţinea unui cetăţean străin, container remis de către acesta pe un vapor din Statele Unite ale Americii, către portul Constanţa.

Astfel, în baza unui contract de prestări servicii, societatea a transportat containerul în Bucureşti, urmând ca destinatarul fie să ridice toate bunurile din interiorul containerului, fie să furnizeze societăţii o nouă adresă de livrare a acestuia. Persoana în cauză nu s-a mai prezentat la sediul societăţii pentru a ridica bunurile şi a solicitat ca acestea să-i fie trimise înapoi în străinătate.

Citește și: Adrian Streinu-Cercel: 'Urmează 4 luni grele. Va urma un nou val, care va fi în toamnă'

Societatea a verificat conţinutul coletelor pentru a se asigura că nu conţineau bunuri sau obiecte interzise sau care necesitau o autorizare specială, astfel fiind identificate obiectele menţionate. Muniţia a fost ridicată în vederea expertizării.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată şi deţinere ilegală.