Sindicatele din Energie, apel către Guvern: NU mai importați energie electrică

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 20-03-2020 07:25

Federaţia Naţională Mine Energiea transmis Guvernului o scrisoare prin care cere stoparea importului de energie electrică din ţările non-UE.

Citește și: Traian Băsescu dă de pământ cu Guvernul Orban: 'Cea mai mare prostie pe care poți s-o vezi este scutirea tuturor să plătească utilitățile'

”Federaţia  Naţională Mine Energie, având în vedere instituirea stării de urgenţă în temeiul prevederilor art.93 alin.(1), ale art.100 din Constituţia României, vă solicită să întreprindeti toate măsurile necesare pentru stoparea importului de energie electrică din ţările non UE, ţări care nu au obligaţia de a achita certificate de CO2, astfel încât energia necesară pentru consumul intern să fie produsă de capacităţile de producţie ale României, în vederea protejării locurilor de muncă ale salariaţilor pe care îi reprezentăm”, au transmis sindicaliştii premierului Ludovic Orban.

Federaţia  Naţională Mine Energie este reprezentativă la nivelul sectoarelor de activitate ”Energie, petrol şi gaze şi minerit energetic” şi ”Industria extractivă” şi reprezintă interesele salariaţilor din Societatea Complexul Energetic Oltenia SA, Societatea Complexul Energetic Hunedoara SA, Societatea Nuclearelectrica SA, Societatea Hidroserv SA, Compania Naţională a Uraniului SA, Compania Naţională a Sării SA, Societatea CUPRU MIN SA Abrud.