Soluție într-o parohie din Prahova pentru ca distanța dintre enoriași să fie păstrată

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 21-03-2020 20:33

Preotul parohiei din Poiana Câmpina a găsit o soluție pentru slujbele pe care le ține în aer liber. În curtea lăcașului de cult au fost trasate pătrate, la o distanță de un metru, unde enoriașii vor sta când vin la slujbă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

“Nu suntem în afara bisericii ci în jurul ei, o îmbrățișăm așa cum niciodată nu a mai fost îmbrățișată! De nenumărate ori ea ne-a apărat in interiorul ei în decursul a 2000 de ani de creștinism, acum noi o vom ține în brațele noastre afară”, au transmis reprezentanții Parohiei Poiana Câmpina.

Citește și: MAE: Peste 200 de români au fost aduşi sâmbătă în ţară, din ZONA ROŞIE din Italia

Potrivit acestora, în contextul actualei epidemii “nu trebuie sa fim neatenți ori nepăsători”.

Astfel, în curtea lăcașului de cult au fost trasate pătrățele care reprezintă câte un loc pentru fiecare enoriaș, la distanță legală de 1 metru.

“În acest fel nicio autoritate civilă nu va avea ce sa ne reproșeze”, au adăugat sursele citate.