Situație complicată în Bulgaria. Președintele Rumen Radev se opune prin VETO parțial STĂRII DE URGENȚĂ decretată de Guvern

Autor: Denisa Miron, Colaborator
Publicat: 23-03-2020 06:50

Preşedintele bulgar Rumen Radev a anunţat duminică, la televiziunea naţională, că impune un veto parţial la legea ce instituie starea de urgenţă în contextul epidemiei de COVID-19, afirmând că unele dintre măsuri vor genera mai multe probleme decât soluţii, transmit Reuters şi BTA preluat de agerpres.

Vezi și: Ministrul Economiei: Va trebui o relaxare fiscală. Probabil deficitul ajunge la 5%. Dacă criza va dura 3-5 luni, nu se mai poate aproxima nimic

Legea a fost adoptată vineri de parlament, care a declarat stare de urgenţă săptămâna trecută. Au fost închise şcolile, barurile, restaurantele, parcurile şi locurile de joacă, iar călătoriile neesenţiale între localităţi au fost interzise.

Legea dă puteri armatei să ajute la limitarea deplasărilor populaţiei în grupuri mari şi permite ca datele de localizare ale operatorilor de telefonie mobilă să fie folosite pentru urmărirea traseelor persoanelor plasate în carantină.

Potrivit preşedintelui Radev, fost comandant de aviaţie, restricţiile vor crea anxietate şi un sentiment de criză în rândul unei populaţii deja îngrijorate de deficitul de resurse al Bulgariei în combatarea epidemiei. 'Nicio bătălie nu se câştigă prin teamă', a subliniat el.

Preşedintele a mai apreciat că legea nu protejează suficient persoanele cele mai vulnerabile şi mai afectate. 'Lipsa măsurilor adecvate va genera o situaţie în care foamea va prevala asupra fricii, iar consecinţele vor fi distructive', a notat el.

Radev a mai afirmat că, deşi înţelege ideea că armata trebuie să ajute societatea', 'acum i se încredinţează puteri extraordinare fără consultarea comandantului său suprem', adică preşedintele ţării.

Rumen Radev a mai atras atenţia că legea subminează libertatea de exprimare, în condiţiile în care amendamentele la Codul penal prevăd până la 3 ani de închisoare şi amenzi de până la 10.000 de leva (5.000 de euro) pentru diseminarea de informaţii false despre epidemie.

În plus, preşedintele a mai avertizat că plafonarea preţurilor aprobată de parlament ameninţă să blocheze activitatea economică şi împiedică o scădere aşteptată a preţurilor la combustibili şi electricitate.

În Bulgaria, atribuţiile preşedintelui sunt în mare parte limitate la cele de comandant suprem al forţelor armatei, de a se opune prin veto unei legi, de semnare a tratatelor internaţionale şi de numire a ambasadorilor.

Pentru ca vetoul preşedintelui să fie respins este nevoie de votul a cel puţin 121 de deputaţi din totalul de 240.