Intrată în carantină, Merkel are șanse mari să nu fie infectată cu coronavirus (oficial)

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 23-03-2020 13:51

Cancelarul german Angela Merkel a intrat în contact doar pentru scurt timp cu un medic care ulterior a fost testat pozitiv pentru coronavirus şi deci sunt şanse mari ca ea să nu fie infectată, a declarat duminică noapte şeful ei de personal, Helge Braun, citat luni de Reuters, scrie Agerpres.

Vineri după-amiază, Merkel a fost vaccinată de medic împotriva pneumococului, o bacterie cauzatoare de pneumonie, intrând în carantină duminică după ce a aflat că medicul cu care a intrat în contact a fost testat pozitiv.

Contactul cu medicul a fost scurt, a precizat Helge Braun, şeful cancelariei.

"Având în vedere acest lucru, suntem optimişti că poate cancelarul nu s-a infectat deloc", a mai spus Braun într-un talk-show la televiziunea ARD duminică noapte.

Merkel, în vârstă de 65 de ani, va continua să lucreze de acasă şi va fi testată în mod repetat în următoarele zile, a declarat purtătorul său de cuvânt duminică, adăugând că este încă prea devreme pentru un test concludent.

Angela Merkel a anunţat că nu va candida pentru un al cincilea mandat la funcţia de cancelar în alegerile federale programate până în octombrie 2021.

Ea s-a impus pe scena politică europeană începând din 2005, contribuind la gestionarea crizei zonei euro şi deschizând porţile Germaniei pentru migranţii care au fugit de război din Orientul Mijlociu în 2015, o măsura ce încă divizează blocul şi ţara sa.