Premierul Rusiei a dat ordin: Rușii vor fi alertați pe mobil când intră în contact cu un bolnav COVID-19

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 23-03-2020 16:38

Premierul rus Mihail Mişustin le-a dat luni autorităţilor un termen de cinci zile pentru a dezvolta un sistem automatizat de monitorizare a persoanelor care au intrat în contact cu oricine este diagnosticat cu coronavirus, folosind datele de geolocalizare ale telefoanelor mobile, informează Reuters, scrie Agerpres.

Prin acest sistem, oamenii vor fi alertaţi pe mobil atunci când intră în contact cu cineva infectat, informaţia fiind de asemenea transmisă către un centru special regional creat pentru gestionarea situaţiilor legate de pandemia de coronavirus.

Rusia are confirmate 438 de cazuri de infectare cu coronavirus şi un deces, mai puţin decât multe state europene.

Autorităţile ruse înăspresc gradual regulile privind carantina, în timp ce îşi pregătesc sistemul sanitar să facă faţă înmulţirii cazurilor de COVID-19. Accesul străinilor în ţară a fost suspendat, iar persoanele cu vârste peste 65 de ani au fost sfătuite să iasă din casă numai la farmacii şi magazine alimentare şi numai dacă este necesar, acelea care deţin case de provincie, aşa-numitele ''dacha'', fiind de asemenea sfătuite să se retragă acolo.

''Cred că, pe ansamblu, avem sub control situaţia privind coronavirusul'', a afirmat Mişustin. ''Dar este necesar să ne pregătim pentru provocări mai serioase'', a atenţionat el.