Societăţile Naţionale de Cruce Roşie din Europa Centrală şi de Est primesc 150.000 de euro donaţie de la NEPI Rockcastle pe fondul pandemiei

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 23-03-2020 17:36

Grupul NEPI Rockcastle, principalul investitor şi dezvoltator de proprietăţi comerciale din Europa Centrală şi de Est, susţine demersurile de prevenţie a răspândirii Covid19 şi donează 150.000 de euro către Federaţia Internaţională de Cruce Roşie şi Semilună Roşie - Regiunea Europa, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES, banii vor fi alocaţi în funcţie de nevoile medicale pentru achiziţia de materiale şi produse dezinfectante necesare combaterii răspândirii virusului, dar şi pentru campanii de informare a populaţiei.

Fondurile vor fi distribuite către mai multe Societăţi Naţionale de Crucea Roşie din Europa Centrală şi de Est: România, Polonia, Serbia, Croaţia, Cehia, Ungaria, Lituania, Slovenia şi Slovacia. Sumele vor fi utilizate pentru produsele vitale în acest moment, respectiv măşti de protecţie, săpun, dezinfectant de mâini, şerveţele şi alte produse de igienă.

Totodată, NEPI Rockcastle intenţionează să deruleze prin canalele online ale celor 19 centre comerciale din România şi o campanie susţinută de strângere de fonduri de la donatori individuali. Astfel, fiecare persoană care doreşte să contribuie o va putea face din confortul propriei locuinţe, prin simpla accesare a site-urilor mall-urilor sau prin canalele sociale. Toate sumele colectate vor fi sprijini eforturile Crucii Roşii Române în lupta împotriva răspândirii virusului.

Citește și: Câte cazuri de coronavirus sunt, în realitate, în România? Doar așa ajungi să fii TESTAT!

"Implicat în proiecte sociale importante pentru fiecare comunitate în care îşi desfăşoară activitatea, NEPI Rockcastle a susţinut numai pe parcursul anului trecut peste 80 de ONG active în zona de susţinere socială, sănătate, educaţie şi mediu. NEPI Rockcastle a făcut un apel către aceste ONG-uri, cu scopul de a redirecţiona o parte dintre donaţii către cauze ce sunt în prima linie de prevenţie a răspândirii Covid19 şi are confirmarea unora dintre aceşti parteneri că vor contribui activ în perioada care urmează cu donaţii şi susţinere pentru campaniile Covid19", se menţionează în comunicat.

NEPI Rockcastle este principalul grup de investiţii şi dezvoltare imobiliară din Europa Centrală şi de Est. Grupul deţine un portofoliu de proprietăţi, având o poziţie dominantă în România, Polonia şi Slovacia şi o prezenţă puternică în Croaţia, Bulgaria, Ungaria, Republica Cehă, Serbia şi Lituania.

Din portofoliul NEPI Rockcastle fac parte Mega Mall, Promenada Mall, Shopping City Sibiu, Promenada Sibiu, Vulcan Value Centre, Iris Titan Shopping Center, Shopping City Timişoara, City Park Mall din Constanţa, Ploieşti Shopping City, Brăila Mall, Shopping City Galaţi, Shopping City Târgu Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva, Shopping City Piatra Neamţ, Shopping City Satu Mare, Shopping City Deva, Shopping City Râmnicu Vâlcea, Shopping City Buzău.