Ministerul de Externe al Georgiei: Rezultatul alegerilor prezidenţiale din regiunea separatistă Abhazia nu are nicio însemnătate

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 23-03-2020 18:57

Ministerul de Externe al Georgiei a subliniat că rezultatul alegerilor prezidenţiale organizate duminică din regiunea separatistă Abhazia nu are nicio însemnătate şi a criticat votul ca fiind o încălcare a dreptului internaţional, relatează DPA.

Trei candidaţi s-au confruntat în acest scrutin care nu a fost recunoscut nici de Tbilisi, nici de Uniunea Europeană, iar autorităţile abhaze au anunţat luni victoria candidatului opoziţiei, Aslan Bjania, informează AFP, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Iohannis: ‘Dragi pensionari: nu va expuneți inutil unui risc uriaș, limitați orice deplasare în afară domiciliului’

Potrivit comisiei electorale abhaze, Aslan Bjania a obţinut 56,5% din sufragii, în timp ce fostul ministru al economiei Adgur Ardzima a obţinut 35,4%. Chiar dacă au fost contracandidaţi, ambii sunt în favoarea unor legături mai strânse cu Rusia. A mai candidat Leonid Dzapshba, fost ministru al afacerilor interne.

Ministerul Afacerilor Externe al Georgiei a estimat că aceste alegeri sunt "ilegale şi nu pot avea efect juridic", în timp ce UE a afirmat că "nu recunoaşte cadrul constituţional şi juridic" în care a fost organizat acest scrutin.

Citește și: OECD avertizează: ‘Economia globală va avea nevoie de ani de zile pentru a se reface după pandemie’

Alegerile au fost organizate după anularea scrutinului precedent, care a fost urmat de proteste violente la Suhumi, capitala regiunii.

În septembrie, "preşedintele" abhaz aflat la sfârşit de mandat, susţinut de Kremlin, Raul Khajimba, a demisionat în ianuarie după un nou val de manifestaţii.

Făcând parte din Georgia, Abhazia şi-a proclamat independenţa după prăbuşirea Uniunii Sovietice şi a apărat-o în timpul unui război cu forţele georgiene la începutul anilor 1990.

Citește și: Ordin dat de Marcel Vela: ‘se suspendă internările pentru intervențiile chirurgicale și alte tratamente’ .

Rusia, care susţine Abhazia şi Osetia de Sud, o altă regiune separatistă a Georgiei situată la frontiera sa, a recunoscut independenţa acestor două teritorii după un scurt război cu Georgia, în august 2008.

Cea mai mare parte a comunităţii internaţionale recunoaşte Abhazia drept parte a Georgiei.