O persoană aflată în autoizolare a fost transferată într-un centru de carantină, după ce nu a respectat condițiile impuse de lege

Autor: Andreea Năstase
Publicat: 23-03-2020 19:51

O persoană aflată în autoizolare a fost transferată într-un centru de carantină, după ce poliţiştii au constatat că nu a respectat condiţiile impuse de lege, a declarat, luni, prefectul George Lazăr.

De asemenea, poliţiştii au aplicat 21 de amenzi în valoare de 29,000 lei, dintre care 13 unor persoane care nu au respectat autoizolarea şi 8 la agenţi economici care au încălcat măsura suspendării activităţii, potrivit Agerpres.ro.

Citește și: Iohannis: ‘Dragi pensionari: nu va expuneți inutil unui risc uriaș, limitați orice deplasare în afară domiciliului’

"În acest context, poliţiştii au efectuat verificări de mai multe ori la domiciliile a 1.653 de persoane, cu privire la modul în care sunt respectate condiţiile de izolare. Ca urmare a nerespectării condiţiilor de autoizolare, o persoană a fost transferată sub pază la centrul de carantină. De asemenea, au fost verificate 199 de persoane din centrele de carantinare aflate sub pază", a declarat, într-un comunicat de presă, prefectul George Lazăr.

Conform raportării Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ, la data de 23 martie erau 153 de persoane aflate în carantină şi 2667 persoane aflate în autoizolare la domiciliu.