Anunțul de ultimă oră al ministrului Sănătății: 'Toți bucureștenii vor fi testați pentru Covid-19. Mergem din ușă în ușă'

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 25-03-2020 21:15
Actualizat: 25-03-2020 21:28

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a declarat, pentru Știrile ProTV, că întreaga populație din Capitală va fi testată pentru coronavirus. În acest sens, Victor Costache a precizat că echipele medicale vor merge din ușă în ușă pentru a îi testa pe bucureșteni.

”Am avizat un parteneriat și un program care va demara rapid. Vrem să se testeze toată populația Bucureștiului printr-o serie de echipe care vor merge door to door (din ușă în ușă- n.red.), după modelul Coreei de Sud. Este foarte important să facem milioane de teste. Până la sfârșitul săptămânii, vom avea încă 200.000 de teste. Am pornit cu un singur centru de testare în ianuarie și acum avem cel puțin 20 și vrem să avem 1-2 la nivel județean”, a declarat ministrul Sănătății, Victor Costache.

Citește și: 'ERAM FERICIŢI ŞI NU ŞTIAM' - Editorial viral online, scris de un jurnalist spaniol

Ministrul Victor Costache a adăugat că pacienții diagnosticați cu COVID-19 vor fi tratați în spitale exclusiv dedidate combaterii epidemiei de coronavirus.

Totodată, primarul general Gabriela Firea a anunțat că a discutat  cu profesorul Streinu-Cercel, astfel încât, în câteva zile, 12 maşini ecologice să meargă ţintit la bucureştenii cu vârsta de peste 65 de ani sau cu boli cronice, pentru a-i testa.