Prof. dr. Doina Azoicăi (epidemiologie): În război nu se comentează!

Autor: Ionel Dancu, Reporter
Publicat: 27-03-2020 22:39
Actualizat: 27-03-2020 23:53

Prof.dr. Doina Azoicăi, președintele Societății Române de Epidemiologie, a făcut la Digi24 estimări privind vârful epidemiei de coronavirus în România:

  • Ne așteptăm la ceea ce era și previzionat. Și profesorul Streinu-Cercel, și profesorul Rafila au făcut demult aceste anunțuri și prognoze, că probabil în următoarele săptămâni vom atinge niveluri foarte crescute. Nu ne putem aștepta decât la o creștere mare în următoarele săptămâni. Probabil pe la jumătatea lunii aprilie să fie un prim vârf epidemic și probabil, așa este și prognoza, după sărbătorile de Paști va fi un alt vârf
  • Din tot felul de modelări dintr-acestea matematice, care iau în calcul ultimele date (câți carantinați, câți izolați, cât este capacitatea de propagare a acestui virus) se poate să ne confruntăm cu această situație (10.000 de cazuri - n.r) și chiar cu cifre mai mari

Populația trebuie să înțeleagă că măsurile severe sunt absolut necesare, a mai spus Azoicăi:

  • „Ce este foarte important - să încercăm, pe cât posibil, să limităm, că nu putem jugula, această transmitere. Or, această transmitere nu se poate limita decât dacă respectăm cu foarte multă strictețe, ca în regim de război, acele recomandări. În război nu se comentează! Facem apel la această cumințenie a oamenilor, pentru că altfel, avem modelul Italiei, Franței, Germaniei”

Vezi si: SURPRIZĂ Ordonanța pentru păsuirea plății ratelor are prevederi nespuse de Guvern: Cine NU poate beneficia de prevederi (VIDEO) .