Măsuri anti-coronavirus în Australia - Adunările publice au fost restricţionate la două persoane

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 29-03-2020 13:52

Adunările publice în Australia au fost restricţionate la două persoane din cauza coronavirusului, a anunţat duminică premierul Scott Morrison, citat de dpa, citată de Agerpres.

Anterior, era în vigoare o limită de 10 persoane în spaţiile publice şi în alte zone dedicate adunărilor. Noile restricţii nu se aplică membrilor de familie, sistemului universitar sau locurilor de muncă.

În plus, locurile publice de joacă, sălile de sport în aer liber şi parcurile de skateboard vor fi închise începând de luni, a adăugat premierul australian.

Citește și: Streinu Cercel solicită convocarea CSAT: 'E momentul ca președintele României să se implice în mod direct. Nu mai avem timp'

Totodată, Morrison i-a sfătuit pe oameni să stea cât mai mult în casă şi să iasă doar pentru cumpărături de strictă necesitate, pentru a merge la doctor, pentru a face mişcare, şi pentru a munci şi a studia dacă aceste două activităţi nu pot fi făcute de acasă.

El i-a sfătuit "pe oamenii în vârstă de 70 de ani şi peste să stea acasă şi să se autoizoleze cât pot mai mult pentru propria lor protecţie", insistând că nu este vorba despre "coerciţie, ci este un sfat ferm".

Restricţiile guvernamentale referitoare la nunţi şi înmormântări rămân neschimbate: cinci persoane au voie să participe la nuntă şi 10 la înmormântare.

Potrivit autorităţilor sanitare, Australia a înregistrat până sâmbătă seara 4.000 de cazuri confirmate de COVID-19 şi 16 decese.