Belgia - Noul coronavirus a provocat moartea a peste 500 de persoane

Autor: George Traicu
Publicat: 30-03-2020 14:02

Noul coronavirus a provocat moartea a peste 500 de persoane în Belgia, au informat luni autorităţile sanitare, care au identificat circa 12.000 de cazuri confirmate în această ţară de la începutul pandemiei, informează AFP potrivit Agerpres.

Luni, numărul deceselor provocate de COVID-19 în Belgia a ajuns la 513, după anunţarea a 160 de morţi în weekend, în timp ce numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus a ajuns la 11.899 în această ţară cu 11,4 milioane de locuitori, a fost specificat în cadrul unei conferinţe de presă.

Pe de altă parte, creşterea numărului de spitalizări (4.524 în total) şi de internări la terapie intensivă (927) legate de această boală a cunoscut o uşoară încetinire în ultimele 24 de ore, au menţionat purtătorii de cuvânt ai autorităţilor responsabile pentru gestionarea răspunsului la pandemie.

În Belgia, autorităţile au impus restricţii privind adunările publice şi circulaţia populaţiei începând din 14 şi, respectiv, 18 martie, pentru a stopa răspândirea coronavirusului.

Vineri, guvernul a anunţat extinderea până pe 19 aprilie a acestei izolări generalizate - o măsură care ar putea fi reînnoită până pe 3 mai, a declarat premierul Sophie Wilmes.