O mare fabrică și cele 36 de magazine ale sale au fost ÎNCHISE: 500 de oameni sunt în șomaj tehnic

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 31-03-2020 02:00
Actualizat: 31-03-2020 00:17

Producătorul de încălţăminte Denis din Suceava şi-a trimis în şomaj tehnic cei 500 de angajaţi, pe fondul crizei generate de noul coronavirus. Compania are 36 de magazine sub brandul Anna Cori, scrie Ziarul Financiar.

Producătorul de încălţăminte Denis din Suceava, care deţine şi operaţiuni de retail sub brandul Anna Cori, a închis pe termen neterminat businessul pe fondul pandemiei actuale, potrivit Ziarului Financiar.

Citește și: Lidl, mutare în plină epidemie de coronavirus! Se întâmplă din 30 martie, în magazinele din România

„Este o situaţie fără precedent şi nu cred că suntem singurii în situaţia aceasta. Noi am decis să închidem şi producţia şi retailul pentru că am pus pe primul loc siguranţa oamenilor. Noi avem fabrica la Suceava, o zonă puternic afectată de Covid19, cu un număr mare de cazuri”, spune Ana Cornea, cea care alături de soţul său a pus bazele businessului.

Producătorul Denis a fost înfiinţat acum circa două decenii, însă la început lucra doar cu distribuitori, care vindeau apoi produsele în magazine partenere. Compania este deţinută de familia Cornea, care a pornit la drum cu un atelier cu zece angajaţi. A construit totul de la zero, şi atelierul, şi apoi şi fabricile de pantofi şi genţi şi reţeaua de magazine.

Citește și: Decizie fără precedent luată de Auchan în plină epidemie de coronavirus

„Am ajuns la o reţea de 36 de magazine, acum fiind toate unităţile închise. Avem o structură foarte extinsă cu peste 500 de angajaţi în producţie şi retail, aşa că am vrut să prevenim foarte mult, de aceea am luat decizia pe care am luat-o”, potrivit reprezentanților firmei.

Ana Cornea spune că la începutul perioadei angajaţii erau optimişti şi voiau să vină la lucru, dar după aceea au apărut tot mai multe cazuri şi virusul s-a extins în tot mai multe teritorii, astfel că s-a extins şi panica.

Citește și: Coronavirus: Companiile auto din România vor să facă ventilatoarele mecanice, dar nu avem proiect pentru ele

„Noi am mizat pe sănătatea oamenilor mai întâi şi abia apoi pe business. Am trimis oamenii în şomaj tehnic şi nu am oferit - nici lor şi nici nouă - un termen la care să revenim. Nu e important să revenim în piaţă, ci să fim în siguranţă”, spune antreprenoarea.

Ea nu oferă detalii despre ce se va întâmpla cu businessul după această perioadă, mai exact nu oferă un plan de criză şi repliere la noile condiţii.

Citește și: Document făcut public de Dumitru Coarnă! Și fără măști de protecție, polițiștii sunt obligați să intre în misiuni cu persoane infectate cu coronavirus

„Directiva actuală e ca mallurile să se redeschidă pe 16 aprilie, dar rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile. La fel, în ceea ce priveşte producţia vom vedea ce se întâmplă cu virusul”, a mai spus ea.