Situația din Italia devine tot mai grea: Încă 837 de decese, în ultimele 24 de ore

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 31-03-2020 18:55
Actualizat: 31-03-2020 19:36

Situația din Italia pare să fie scăpată complet de sub controlul autorităților! În ultimele 24 de ore, încă 837 de decese cauzate de coronavirus au fost înregistrate, ducând la 12.428 bilanțul total al morților.

Tendința pozitivă a celor vindecați continuă, alți 1.109 italieni fiind externați din spitale, contribuind la decongestionarea unor paturi din unitățile medicale. Au fost înregistrate încă 400 de spitalizări, doar 42 în terapie intensivă. Numărul de persoane afectate în prezent de Covid-19 este astăzi cu 2.107 mai mult decât ieri.

Citește și: Politolog, despre pandemia de coronavirus: ‘Nu vrem să trăim un alt Colectiv la scară națională’

Numărul total de cazuri cu coronavirus sunt 105.792, dintre care 77.635 sunt internați sau în izolare la domiciliu. 15.729 de italieni au fost vindecați.

Cele mai multe cazuri s-au înregistrat în regiunea Lombardia, 43.208, şi 7.199 de decese. În regiunea Emilia Romagna sunt 14.074 de cazuri şi 1.644 de decese, iar în Veneto sunt 9.155 de cazuri şi 477 de decese.

Citește și: Politolog, despre pandemia de coronavirus: ‘Nu vrem să trăim un alt Colectiv la scară națională’ .