Coronavirusul lovește încă un mare spital din București! 72 de cadre medicale se află în izolare

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 01-04-2020 09:43
Actualizat: 01-04-2020 10:00

Grupul de comunicare Strategică a informat că, în cursul zilei de 31 martie 2020, reprezentanții Spitapul Clinic de Urgență Sf. Ioan au primit confirmarea testului pozitiv la COVID 19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secția de nefrologie și dializă a unității sanitare.

Pacienta este asimptomatică și a fost transferată la Spitalul "Carol Davila", conform procedurilor. În secția respectiva mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19.

Citește și: Date ÎNGRIJORĂTOARE: Jumătate dintre cei decedați de COVID-19 au fost confirmați post-mortem sau în ziua morții. Medic: 'Unde greșim?'

În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unității sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfășurau activitatea în acesta secție, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s- a solicitat să rămână acasă.

Menționăm că toate cadrele medicale sunt asimptomatice și vor fi testate.