A intrat COVID-ul și în Harghita, ultimul județ care rămăsese neatins de pandemie: pacientul este internat în Odorheiu Secuiesc

Autor: Ionel Dancu
Publicat: 02-04-2020 16:15
Actualizat: 02-04-2020 17:18

Primul caz de infectare cu noul coronavirus din Harghita a fost confirmat, joi, la un bărbat întors din Franţa, care a fost internat la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc, a informat Instituţia Prefectului, scrie Agerpres. Harghita era ultimul județ în care nu se înregistrase oficial niciun caz de coronavirus.

"În judeţul Harghita, în data de 02 aprilie 2020, a fost confirmat un test pozitiv la COVID-19. Astfel, o persoană care s-a întors în ţară, din Franţa, în data de 23 martie 2020, aflată în izolare la domiciliu, i-a fost recoltată o probă la COVID-19 în data de 01 aprilie 2020. Confirmarea testului s-a făcut la data de 02 aprilie 2020. Pacientul a fost preluat şi transportat de către specialişti la Secţia infecţioase a Spitalului Municipiului Odorheiu Secuiesc, unde se află sub supraveghere medicală", se arată în comunicatul Instituţiei Prefectului.

Specialiştii epidemiologi şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Harghita efectuează ancheta epidemiologică, mai precizează sursa citată.

În judeţul Harghita se află în carantină un număr de 157 de persoane, alte 1.713 fiind izolate la domiciliu.

Vezi si: Jos labele de pe medici! / OPINIE .