Toate primele cuvenite cluburilor angrenate în competiţiile europene de volei, achitate imediat

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 02-04-2020 18:44

Confederaţia Europeană de Volei (CEV) a anunţat, joi, că va dispune ”cu efect imediat” plata primelor spre cluburile angrenate în competiţiile continentale, pentru meciuri jucate până la suspendarea lor, la mijlocul lunii trecute. Suma totală este de 2,6 milioane de euro, potrivit news.ro.

Citește și: Victor Costache va ocupa o nouă funcție la Ministerul Sănătății

”Fiind conştienţi de efectele profundei crize economice produse de efectele pandemiei Covid-19, conducerea CEV a decis, cu efect imediat, plata premiilor financiare cuvenite pentru toate meciurile jucate înaintea suspendării competiţiilor, anunţată la mijlocul lunii martie. Sperăm că decizia va contribui la eforturile făcute de toate cluburile de a trece prin această criză fără precedent”, a transmis CEV şi preşedintele forului, Aleksandar Boričić.

Mesajul mai conţine referiri la monitorizarea răspândirii şi efectelor pandemiei, în vederea luării oricărei decizii ulterioare privind continuarea sezonului european 2019-2020.