VIDEO Aflat în izolare acasă, Roger Federer se antrenează la perete, în curtea casei lui

Autor: Remus Vlad, Redactor
Publicat: 03-04-2020 19:07

Roger Federer a demonstrat că indiferent de situaţie, viaţa trebuie trăită la fel ca înainte. Aflat în izolare acasă, Roger Federer se antrenează la perete, în curtea casei lui, anunță MEDIAFAX.

În plus, actualul număr 4 ATP şi-a amintit de antrenamentele pe care le făcea în copilărie, atunci când se juca cu mingea de tenis la perete.

Citește și: Klaus Iohannis, declarații de ultimă oră: E o etapă pe care am reușit să o întârziem cât mai mult posibil

Elveţianul în vârstă de 38 de ani, care a fost trist după ce a aflat că turneul de la Wimbledon nu se va mai desfăşura în 2020, din cauza pandemiei, a postat pe conturile de socializare un filmuleţ în care a arătat cum se antrenează în curtea casei şi a trimis şi un mesaj fanilor săi.

„Un alt antrenament din rutina mea zilinică de acasă. Sper că toţi sunteţi sănătoşi şi în siguranţă. Rămâneţi optimişti, activi. Ajutaţi-vă unii pe alţii. Vom trece împreună peste această situaţie", a scris Roger Federer pe Twitter.

„Salut tuturor, vreau să vă arăt cum mă antrenez acasă, la perete, la fel ca în trecut. Rămâneţi activi acasă, dar cel mai important lucru în acest moment este să ascultăm măsurile date de autorităţile locale şi să ne adaptăm situaşiei actuale. Eu o să continui să mă antrenez, poate voi ieşi la alergat mai târziu. Rămâneţi în siguranţă cu toţii, aveţi grijă de voi!", a adăugat acesta.

Citește și: Ministru Muncii, Nelu Tătaru: Există în stoc un număr de teste suficient

Roger Federer este cunoscut pentru stilul lui volubil şi plin de energie pozitivă, dar şi pentru relaţia bună pe care o are cu restul jucătorilor din circuitul ATP.

În urmă cu trei ani, elveţianul alături de Dimitrov, Djokovic şi Haas au interpretat melodia "Hard to Say I'm Sorry", care a devenit virală pe internet.