ALERTĂ la Poliţia Capitalei: Două cazuri de COVID-19 la 'control intern', 23 de poliţişti în izolare

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 03-04-2020 23:14

Două persoane din cadrul structurii de control intern din Poliţia Capitalei, au fost confirmate cu coronavirus, iar din această cauză 23 de poliţişti sunt izolaţi la domiciliu.

”Vă informăm că 23 de poliţişti din cadrul structurii de control intern se află în izolare, după ce două persoane din serviciu au fost confirmate pozitiv”, a transmis, vineri seară, Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că a fost efectuată dezinfectarea spaţiilor din clădirea în care îşi desfăşoară activitatea serviciul.

În România au fost confirmate 3.183 de cazuri de infectare cu coronavirus şi 133 de decese.