Victor Ciutacu: 'Cea mai proastă și mai degradantă dintre toate societățile posibile…'

Autor: Ioana Necula, Redactor
Publicat: 05-04-2020 13:21

”Dincolo de spaima generată de spectrul infectării cu virusul ucigaș și de suspiciunea apăsătoare că vecinul e dușmanul-purtător, cvasigeneral valabile, pe mine mă seacă însingurarea”, scrie Victor Ciutacu pe blogul ciutacu.ro. ”Am ajuns să ne evităm programatic. Ne dăm ocol pe stradă. Ne uităm cocoșați de spaimă la omul de lângă noi. S-o fi spălat pe mâini? Cu ce? Are mască pe maimuță? E d-aia bună sau e fake? Cumpărăm ca proștii, în neștire, spirt și clor. Radem rezervele de paracetamol. Până și forfecuțele, unghierele și pilele s-au epuizat. Făina se vinde de parcă se trage pe nas. Mai degrabă găsești la prăvălie caviar decât drojdie uscată. Umblăm în costume de apicultori și cu viziere de sudori în argon. Scoatem tancurile pe străzi. Ne uităm la părinți din capul scărilor. Le lăsăm mâncarea la ușă, ca la spitalul pușcăriei. Ne vedem copiii pe skype și le scriem pe messenger.

Citește și: Un fost șef SIE a făcut totul public! Atac devastator la un deputat USR, pe tema pensiilor speciale: Egali eram în comunismul acela după care tânjiți dvs

Ditamai specia umană, care se laudă că și-a trimis ambasadori pe Lună, care a inventat comunicarea video instant între oricare două puncte ale Planetei Pământ și automobilul care se conduce singur, care mustește de savanți laureați și aureolați cu mama Nobelului, care a găsit soluții medical-chirurgicale inclusiv pentru majorarea penisului, se pișă pe ea de frica unor particule minuscule. Nu reușim să facem un rahat de vaccin și raportăm morții la număr, cu foaia. Nu ne mai înmormântăm cum se cuvine dispăruții. Ori le dăm foc, ori îi băgam la viteză cu sacu-n groapă. Încuiam bisericile pe dinafară, cu popii înauntru. Urlăm ca apucații “stați acasă”! Zici că avem fabrici de bani sub cur. Cheltuim în neștire, în era înaltei tehnologii, pe saltele și paturi de campanie.

Toți cei care mă cunosc știu că-s extrem de social. Că n-am stare fără să ies ori să mă văd cu lumea. Ei bine, ieri seară am ajuns să fac grătar de unul singur. Mi se pare apogeul absolut al psihozei. Știu, nimic nu mai e ca înainte, dar, decât așa, mai bine deloc…”, scrie vedeta de la România TV.