ALERTĂ! Poliția a dat amenzi de peste 16 milioane de lei în 24 de ore

Autor: Maria Stan, Redactor
Publicat: 07-04-2020 12:57
Actualizat: 07-04-2020 13:37

Grupul de Comunicare Strategică anunță că, prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 326 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Polițiștii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 6.757 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 16.497.175 de lei.

Totodată, de la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.700 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 57 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea  fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Citește și: COVID-19 se transmite prin aerul respirat? Ce spune Organizația Mondială a Sănătății