Tranzacţia prin care BRD şi Raiffeisen Bank intră în acţionariatul CIT One intră SUB LUPA Consiliului Concurenţei

Autor: Cătălin Lupășteanu
Publicat: 07-04-2020 15:20

Consiliul Concurenţei a anunţat marţi că analizează tranzacţia prin care BRD – Groupe Société Générale şi Raiffeisen Bank intră în acţionariatul furnizorului de servicii integrate de gestionare a numerarului CIT One, alături de Banca Comercială Română (BCR), potrivit news.ro.

"Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care BRD – Groupe Société Générale (BRD) şi Raiffeisen Bank intră în acţionariatul CIT One, alături de Banca Comercială Română (BCR). Astfel, CIT One va fi controlată, în comun, de BCR, BRD şi Raiffeisen Bank", a informat marţi autoritatea de concurenţă.

Eventualele observaţii şi puncte de vedere pot fi transmise autorităţii de concurenţă în termen de 20 zile.

"În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), această operaţiune trebuie supusă controlului Consiliului Concurenţei. Prin urmare, autoritatea de concurenţă va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege", precizează Consiliul Concurenţei.

Citește și: Avertismentul unui medic de la Matei Balș: 'Vârful pandemiei ar putea fi atins între Paște și 1 Mai, dar trei scenarii pot da toate calculele peste cap'

CIT One este furnizor de servicii integrate de gestionare a numerarului, ce asigură întreaga gamă de servicii la nivel naţional, precum transportul de numerar şi alte valori în autospeciale blindate, procesarea de numerar sau servicii de asistenţă tehnică pentru bancomate. Înaintea acestei tranzacţii, CIT One era deţinută de BCR.

BCR este o societate pe acţiuni, parte a grupului Erste, care oferă întreaga gamă de servicii financiar-bancare destinate persoanelor fizice şi persoanelor juridice, precum şi servicii de leasing (financiar şi operaţional), pensii private sau credite ipotecare.

BRD este o societate pe acţiuni, parte a grupului de Société Générale BRD, care furnizează servicii financiar-bancare, fiind activă atât pe piaţa creditelor pentru persoane fizice şi pe cea a cardurilor bancare, cât şi pe piaţa de corporate banking din România.

Raiffeisen Bank, societate pe acţiuni din grupul Raiffeisen, furnizează servicii financiar-bancare către clienţi corporate şi către clienţi persoane fizice.