Procurorii au descins la CĂMINUL MORȚII: Dosar penal pentru patroana infectată, acuzată de zădărnicirea combaterii bolilor

Autor: Cristi Șelaru, Redactor
Publicat: 07-04-2020 18:54

Procurorii au început o anchetă după ce mai multe persoane de la Căminul pentru vârstnici s-au infectat cu Covid-19, ei precizând că directorul acestei instituţii a intrat în contact cu o persoană venită dintr-o ţară cu peste 500 cazuri de coronavirus şi nu a luat măsuri pentru prevenirea şi combaterea bolilor, continuându-şi activitatea în cadrul centrului.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi, pe data de 7 aprilie, s-a înregistrat la Parchet dosarul penal nr. 2149/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Citește și: Premierul Ludovic Orban, reacție pentru Bugetul.ro: ‘Analizăm’

Anchetatorii au precizat că directorul Căminului pentru persoane vârstnice Sf. Ilie Galaţi, care a intrat în contact cu o persoană reîntoarsă în ţară dintr-un stat aflat pe lista celor cu peste 500 de cazuri confirmate de infecţie cu coronavirus Covid-19, nu a luat toate măsurile legale pentru prevenirea şi combaterea bolilor, continuându-şi activitatea în cadrul centrului, iar acest fapt condus la infectarea cu coronavirus Covid-19 a mai multor persoane vârstnice din cele 130 cazate în centru.

Un total de 28 de teste pentru coronavirus au ieşit până acum pozitive la centrul de bătrâni din Galaţi, inclusiv ale celor doi bătrâni care au decedat.

Citește și: Anunț important al Monicăi Anisie! Când ar putea avea loc Bacalaureatul și evaluarea națională

Bolnavul 0 care a dus la îmbolnăvirea bătrânilor din azilul privat este femeia care deţine afacerea şi care s-a îmbolnăvit de la soţul ei, care a călătorit în Turcia. Femeia este infectată, internată în spital, iar soţul ei a murit din cauza coronavirusului.